Posted in Un cuvânt pe zi

Teologie și credință

pui de randunica

Domnul zice: Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, și frica pe care o are de Mine nu este decât o învățătură și datină omenească.” Isaia 29:13

Superstițiile sunt de fapt temerile de ceva supranatural. Când o pisică neagră taie calea pe care merg, sau când este marți în data de 13 unii oameni sunt de-a dreptul iraționali în comportamentul lor. Unii preferă să nu iasă din casă când cred că ziua respectivă este însoțită de o superstiție. Reacțiile în fața superstițiilor sunt din cele mai diverse și mai ciudate: unii poartă o ață roșie la mână, alții poartă o amuletă sau o imagine, alții își fac diferite semne pe piele sau cu mâna…Și toți cei ce cred în anumite superstiții au și un „mod” prin care speră să se aprere de ele. Problema este că superstițiile, cu toate că sunt niște temeri nefondate, ele influențează viața în mod negativ. Superstițiile sunt un mod de a păstra anumite tradiții, datini și obiceiuri care nu sunt puse de Dumnezeu. Oamenii au „darul” de ași împodobi viața cu diverse obiceiuri și unele sunt dăunătoare atât din punct de vedere fizic cât și spiritual.

Dar mai este o categorie de oameni. Sunt oameni care dețin o cantitate uimitoare de informații teologice și o capacitate uimitoare de a interpreta aceste informații. Dacă îi pui la predică vor face o lucrare excelentă, predica va fi de o calitate literară nemaipomenită. Sunt experți în jocul cu cuvintele, se pot contrazice cu oricine și știu cam totul în materie de teologie. Însă au o problemă: ei doar știu toate aceste lucruri, dar fără a le trăi. Când Isaia spunea că poporul Israel îl cinstește pe Dumnezeu doar cu gura și cu buzele, la asta se referea. Inima poporului nu era tot una cu ceea ce spunea. Ei aveau obiceiurile lor, tradițiile lor, teologia lor, dar nu aveau inima dăruită lui Dumnezeu. Îl slujeau superficial. Ezhechiel repetă aceste lucruri când menționează „căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor”.

Nu, nu este suficient să vorbim despre Dumnezeu. Nu este suficient să mergem la biserică, sau să păstrăm anumite reguli în viață. Făcând așa este ca și cum am împopoționa o persoană moartă, doar ca să pară vie. Credința prinde viață doar atunci când inima adoră voia lui Dumnezeu, și indiferent de cantitatea de informații pe care o deținem, noi nu ne dezlipim ochii de la El și Îl iubim cu toată ființa noastră. Este bine să știm multe lucruri despre El, este bine să respectăm anumite reguli în viață, dar numai cu o condiție: ca trăirea noastră să izvorască din teamă și dragoste pentru Dumnezeu. Atâta timp cât purtarea noastră și vorbele noastre sunt doar teologice, fără o forță interioară a credinței inspirată de Duhul Sfânt, tot ce facem nu reprezintă decât sunetul „unui chimval zângănitor”. De la „a ști teorie” până la a „face ceea ce știm” uneori poate fi o distanță considerabilă!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s